Sărbătoare sub umbrelă. Cum au petrecut chişinăuienii Hramul Capitalei VIDEO
Muzică, dans, voie bună şi focuri de artificii. De aceasta au avut parte mii de petrecăreţi care s-au adunat aseară în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a sărbători aniversarea a 567-a a Chişinăului. Pe scenă au urcat interpreţi autohtoni, iar printre invitaţii speciali ai serii au fost Loredana şi Andreea Bănică din România şi norvegianul Alexander Rybak.
Deşi ploaia torenţială nu s-a oprit pe parcursul zilei de ieri, petrecăreţii au chefuit până la miezul nopţii:
"Le dorim un viitor frumos , altul de cât am avut, cu regim totalitar comunist", a spus un petrecăreţ.
Primarul Dorin Chirtoacă, prezent la eveniment, a avut un mesaj scurt şi clar pentru locuitorii şi oaspeţii Capitalei:
"Vreau ca municipiul Chişinău să meargă înainte, numai înainte şi niciun pas înapoi".
Invitaţii speciali ai serii au rămas impresionaţi de publicul venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
"Noi cei care trăim în Chişinău, să-l iubim şi să-l păstrăm pentru că trebuie să-l transmitem şi să-l arătăm la fel de frumos cum l-am cunoscut noi nepoţilor noştri şi strănepoţilor", a declarat interpretul Cătălin Josan.
"Avem ceva în comun, foarte important, limba română. Să rămâneţi al fel de frumoşi, de puri, de adevăraţi", a spus interpreta din România, Loredana.
"Mulţi ani trăiască, să fiţi sănătoşi cu toţii, să aveţi o viaţă mai bună, lipsită de griji", a spus interpreta din România, Andreea Bănică.
Potrivit oamenilor legii, în timpul concertului nu au fost înregistrate incidente grave.