Rezultatele unui studiu: Dacă nu dormi, te îngraşi
Somnul insuficient este asociat cu apariţia diabetului şi a obezităţii, au descoperit oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Chicago, anunţă descoperă.ro cu referire la New Scientist.
Deşi mecanismul acestei asocieri nu este cunoscut cu precizie, corelaţia este semnficativă: autorii studiului au observat modificări la nivelul celulelor adipoase, în condiţiile lipsei de somn.
Cercetătorii au analizat celule extrase din ţesutul adipos abdominal al celor şapte pacienţi, după ce aceştia dormiseră, timp de 4 nopţi, aproximativ 8 ore şi jumătate. Apoi, au analizat din nou celulele adipoase ale aceloraşi pacienţi, după ce aceştia dormiseră, timp de alte 4 nopţi, doar câte 4 ore şi jumătate.
Au constatat că, la aceeaşi persoană, după 4 nopţi de somn insuficient, celulele adipoase deveneau cu aproximativ 30% mai puţin sensibile la insulină, hormonul care determină ţesuturile muscular, hepatic şi adipos să preia glucoza din sânge, după ingestia de alimente. Scăderea sensibilităţii la insulină, care face ca glucoza să rămână în sânge în cantităţi mai mari decât normal, este asociată cu apariţia diabetului.
Celulele adipoase eliberează, de asemenea, un hormon numit leptină, care are rol în reglarea poftei de mâncare. Cercetătorii cred că, dacă celulele adipoase „nedormite” funcţionează defectuos în general, atunci şi mecanismul de acţiune al leptinei ar putea fi dereglat, afectând greutatea corporală.
Specialiştii au fost surprinşi de amploarea răspunsului celular la nivelul ţesutului adipos, în condiţiile privării de somn. Ei consideră că asocierea merită luată în considerare, de vreme ce situaţii de genul celei testate de ei - 4 nopţi consecutive de somn insuficient - se întâlnesc deseori în viaţa obişnuită, de exemplu la studenţii care învaţă pentru examene ori la părinţii care au acasă un nou-născut.
- Descoperire surprinzătoare: Grăsimea poate preveni diabetul
- Somnul excesiv poate duce la apariţia demenţei, susţin specialiştii
- Acum şi în Moldova, poţi să cumperi o "a doua viaţă". Cât costă şi cum e posibil VIDEO
- Premieră pentru Moldova. La Chişinău va fi deschis un Centru specializat pentru prevenirea diabetului