Moldova a învins San Marino, scor 2-0
Moldova a obţinut prima victorie în preliminariile pentru Mondialul din Brazilia, 2-0, în deplasare, cu San Marino.
Prima repriză a fost una extrem de slabă, fără nicio ocazie clară de ambele părţi! Moldova a dominat sec, însă elevii lui Caras au jucat sub aşteptări, comiţând numeroase greşeli copilăreşti. Alexeev, Gaţcan şi Dedov au încercat în câteva rânduri să-l învingă pe portarul gazdelor, însă fără succes.
În minutul 49, Gaţcan a fost aproape de a deschide scorul, însă şutul său în forţă dinafara careului a trecut puţin peste poartă. Peste 12 minute, Golovatenco a trimis "o torpilă" periculoasă de la 30 de metri, dar nu a nimerit cadrul porţii. La doar două minute după ce a intrat pe teren, în locul lui Dedov, Sergiu Dadu a înscris din lovitură de pedeapsă, după un fault asupra lui Bordian. Acesta a fost primul gol marcat de tricolori după un an şi cinci zile.
Jucătorii noştri au prins imediat curaj, Pătraş a şutat din întoarcere, dar mingea a trecut puţin alături. În minutul 79, acelaşi Pătraş a executat perfect un corner, iar căpitanul Epureanu a marcat cu capul pentru 2-0.
Următoarea partidă din preliminarii, Moldova o va juca pe teren propriu, pe 22 martie, cu Muntenegru.