UE a decis: Barroso, Van Rompuy şi Schulz vor ridica împreună Premiul Nobel pentru Pace
Uniunea Europeană a stabilit în cele din urmă, la o săptămână după ce a câştigat Premiul Nobel pentru Pace, cine va merge la Oslo să ridice trofeul, relatează Reuters, potrivit money.ro.
UE a decis ca la ceremonia de decernare a premiului, care va avea loc la 10 decembrie în Norvegia, să trimită trei persoane: câte un reprezentant pentru principalele trei instituţii comunitare: Comisia Europeană, Consiliul European şi Parlamentul European.
Prin urmare, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care va vizita în curând Moldova, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, vor zbura cu toţii la Oslo pentru ceremonie, au precizat miercuri oficiali ai UE.
Totuşi, nu este clar cine va susţine discursul de acceptare a premiului, protocolul prevăzând în mod normal un singur vorbitor. De asemenea, nu se ştie nici ce se va întâmpla cu suma de 1,2 milioane de dolari, deşi este de aşteptat ca banii să fie folosiţi în scopuri caritabile.
Comitetul Nobel a anunţat vineri că UE a câştigat premiul pentru pace, spunând că organizaţia, care are o istorie de 55 de ani, a contribuit la transformarea Europei dintr-un continent al războaielor într-un continent al păcii în deceniile de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Criticii UE, organizaţie care se confruntă de trei ani cu o puternică criză a datoriilor, va vedea în faptul că trei persoane vor primi premiul o nouă reflectare a felului în care uniunea se luptă să ia decizii şi ajunge în final întotdeauna la compromis.
Ultima dată când premiul a ajuns la o organizaţie a fost în 1999, când câştigătoare a fost declarată organizaţia Medici fără Frontiere (MSF).
De obicei, atunci când este aleasă câştigătoare o organizaţie, este numită şi o persoană. Aşa s-a întâmplat în 2005, când premiul a fost acordat Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică şi directorului său general, Mohamed ElBaradei, uşurând alegerea privind persoana care trebuie să ridice premiul.
Externe