Spectacol în ritm de dans cu ocazia a 10 ani de la fondarea Federaţiei de Dans din Moldova VIDEO
Un spectacol de ritm şi culoare a avut loc, aseară, pe scena Palatului Naţional. Atmosfera a fost creată de colectivele de dansatori din întreaga ţară, care au sărbătorit în acest fel 10 ani de la fondarea Federaţiei de Dans din Moldova.
Aşa a început concertul aniversar. Dansatorii au surprins publicul cu un mix de stiluri de dans pentru care spun că s-au pregătit minuţios:
"Foarte multe emoţii. Ne-a făcut plăcere să participăm şi am vrea ca momentul să se repete pentru că este minunat să evoluezi pe o scenă mare".
"Ne-am pregătit mult timp pentru acest concert. Consider că am evoluat cu succes. Emoţiile sunt frumoase. Simţim energia transmisă de spectatori".
Publicul a rămas încântat de prestaţia tinerilor.
"Desigur ne place! Ne place să vedem cum se dezvoltă tinerii. Pentru ea este un stimulent. Ea urmăreşte aceste dansuri. Poate vom evolua şi noi pe această scenă", a spus un bărbat.
Organizatorilor nu le-a rămas decât să se laude cu laurii obţinuţi în cei zece ani de activitate.
"Ne bucură faptul că am spart gheaţa şi am ajuns pe arena internaţională pe acele locuri pe care am visat foarte mult. Am adus aur, argint şi bronz de la campionate mondiale. Am făcut tot posibilul ca în Republica Moldova să avem cei mai buni dansatori şi imnul Republicii Moldova să sune în toate ţările din Europa". a declarat preşedintele Federaţiei de Dans din Moldova, Victoria Basiul.
Federaţia Naţională de dans întruneşte peste 60 de cluburi de dans din toată ţara din care fac parte aproximativ 3000 de dansatori.