Dennis Quaid şi Kimberly Buffington au decis să se despartă
După ce s-au luptat timp de şase luni să-şi salveze căsnicia, Dennis Quaid şi Kimberly Buffington au decis din nou să se despartă. Iar soţia sa a depus deja actele pentru divorţ.
Kimberly şi Dennis Quaid au decis să se separe legal după opt ani de mariaj şi au cerut ca intimitatea lor şi a familiei să le fie respectată în această perioadă dificilă, a declarat reprezentantul actorului.
Prima dată, fosta agentă imobiliară a depus actele în luna martie, spunând că lucrurile dintre ei au "devenit insuportabile din cauza neînţelegerilor şi conflictelor de personalitate".
La sfârşitul lunii aprilie, ea a anulat divorţul, susţinând că vor lupta pentru salvarea relaţiei. Dar nu a fost să fie. Pentru starul din "Vegas", de 58 de ani acesta este al doilea divorţ. El a mai fost căsătorit cu Meg Ryan.