VEZI unde a lucrat până acum Andrei Galbur, potenţialul ambasador al Moldovei la Moscova
Potenţialul candidat la funcţia de ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Andrei Galbur, are aproape 38 de ani şi, în acest moment, deţine funcţia de şef al Direcţiei Generale de Cooperare Multilaterală a Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Anterior, Andrei Galbur a fost angajat în cadrul serviciului diplomatic al Republicii Moldova, în calitate de atașat al Direcției Generale Europa și America de Nord. Deţinând această funcţie, a gestionat dosarele cooperării bilaterale cu un șir de state europene și America de Nord.
În perioada 2000 – 2004, Galbur a activat în calitate de Secretar I la Ambasada Moldovei în Austria, exercitând și funcția de reprezentant permanent adjunct pe lângă organizațiile internaționale din Viena. Ulterior, a fost transferat în aparatul central al Ministerului, în funcția de șef al Direcției Generale Securitate Internațională.
În iulie 2005, Andrei Galbur a devenit șef al Departamentului Cooperare Multilaterală, iar în perioada 2007 – 2009, este ministru-consilier al Ambasadei Republicii Moldova în SUA.
Din decembrie 2009 până în august 2010, este însărcinat cu afaceri ad interim la Washington. La revenirea din misiune, Galbur este numit în funcția de şef al Direcţiei Generale Cooperare Multilaterală și gestionează dosarele ce țin de relațiile Republicii Moldova cu organizațiile internaționale, în particular OSCE, NATO, Consiliul Europei, ONU și instituțiile sale specializate.
Publika.md menţionează că potrivit lui Vlad Filat, Andrei Galbur urmează să fie numit în funcţia de ambasador al Republicii Moldova la Moscova. Premierul a mai anunţat că procedura de acreditare deja a început.
Moldova nu are un Ambasador în Rusia din aprilie, când Guvernul l-a rechemat pe diplomatul Andrei Neguţa, pentru că acesta a făcut declaraţii incompatibile cu funcţia deţinută.