Neînţelegeri în AIE: PLDM nu susţine un proiect al liberalilor
Liberal-democraţii resping propunerea liberalilor de a interzice crearea fracţiunilor parlamentare, după zece zile de la constituirea legislativului. Din cauza lipsei consensului şi a voturilor necesare, Comisia Juridică a stabilit că Parlamentul urmează să ia o decizie în acest sens, fără prezentarea unui aviz.
După ce, de mai multe ori, a cerut amânarea examinării proiectului PL, pentru lectura finală, deputatul PLDM, Tudor Deliu, a propus ca prevederea liberalilor să fie valabilă pentru următorul Parlament. Şi asta pentru că, tot Alianţa pentru Integrare Europeană a permis, anul trecut, crearea fracţiunilor pe parcursul legislaturii. Nemulţumiţi, liberalii îi acuză pe liberal-democraţi de tergiversare intenţionată a aprobării documentului.
"Acum un an am introdus sintagma "de regulă" acum o scoatem, mâine, poimâne poate apărea altceva ca să introducem. Legea trebuie să fie lege, care trebuie să se respecte în timp, nu doar pentru o perioadă determinată. Nu sunt adeptul schimbărilor regulilor în timpul jocului", a menţionat deputatul PLDM Tudor Deliu.
"Aceasta este o noţiune care se învaţă în anul întâi de facultate. Noi suntem într-un proces politic, cu acelaşi succes nu trebuie să modificăm nicio lege, pentru că cineva credea că va fi veşnică. Noi rămânem pe aceeaşi poziţie", a spus deputatul PL Valeriu Munteanu.
Proiectul liberalilor, care prevede crearea fracţiunilor, în termen de zece zile de la constituirea Parlamentului, a fost votat de Parlament, în primă lectură. Asta după ce deputaţii neafiliaţi, foşti comunişti, au anunţat că se unesc într-o nouă fracţiune, condusă de Zinaida Greceanîi. PL şi PCRM nu recunosc noul grup parlamentar, în timp ce PLDM şi PD îl aprobă.