Un avion militar din Rusia a aterizat astăzi pe Aeroportul Internaţional Chişinău
Avionul militar al Federaţiei Ruse, care a sosit marţi la Tiraspol pentru a pregăti evacuarea armamentului din regiune, a aterizat astăzi pe Aeroportul Internaţional Chişinău. După controlul vamal şi cel al poliţiei de frontieră, avionul a zburat în Rusia.
Potrivit Biroului pentru Reintegrare, specialiştii ruşi au executat la Tiraspol lucrări de pregătire tehnică pentru evacuarea celor opt elicoptere militare, aflate în stânga Nistrului de peste 20 de ani. Controlul pe Aeroportul Internaţional Chişinău a fost efectuat sub monitorizarea unui grup de observatori din partea Misiunii OSCE în Republica Moldova.
Presa rusă a scris recent despre o înţelegere secretă între Tiraspol şi Moscova, potrivit căreia, la evacuarea unui elicopter, vor fi aduse în loc altele două.