Şefii instituţiilor de stat impun angajaţii să lucreze mai mult de opt ore pe zi
Directorii spitalelor, grădiniţelor şi altor instituţii de stat încalcă legislaţia muncii, atunci când impun angajaţii să lucreze mai mult de 8 ore pe zi. Concluzia a fost formulată într-un raport al Inspecţiei Muncii. Totodată, reprezentanţii instituţiilor vizate spun că bugetul nu le permite să suplimenteze numărul de salariaţi.
Potrivit raportului, durata normală a timpului de muncă şi de odihnă, precum şi securitatea angajaţilor, nu este respectată în unităţile din domeniile agriculturii, construcţiilor, transportului de pasageri, ocrotirea sănătăţii şi comerţ.
"Am depistat mai multe încălcări la întreprinderi. În primul rând, ceea ce ţine de depăşirea duratei normale a orelor de muncă. Se lucrează mai mult de 12 ore iar la unele întreprinderi chiar şi câte 24 de ore, este o încălcare gravă", a spus şeful adjunct al Inspecţiei Teritoriale a Muncii din Chişinău Viorel Gonţa.
Reprezentanţii instituţiilor spun că bugetul de care dispun nu le permite angajarea mai multor persoane.
"Acest lucru este legat de necesitatea de a asigura lucrul în regim nonstop a instituţiei şi lipsa cadrelor medicale", a menţionat directorul Spitalului de Urgenţă, Gheorghe Ciobanu.
"Studenţii se angajează ca paznici şi dimineaţa ei trebuie să se ducă la studii, dar ei trebuie să mai măture şi teritoriul", a menţionat directoarea grădiniţei nr. 216, Ana Popov.
Potrivit Codului Contravenţional, încălcarea legislaţiei muncii se pedepseşte cu amenzi în valoare de până la 10 mii de lei.