Parlamentul a votat! O comisie specială va examina dosarele din arhiva KGB
Arhiva KGB a ajuns în vizorul deputaţilor. Parlamentul a creat o comisie care va examina situaţia dosarelor Comitetului Securităţii de Stat din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Un proiect de hotărâre în acest sens, propus de liberali, a fost votat de Legislativ.
Deputaţii democraţi şi cei neafiliaţi nu au fost încântaţi de propunerea liberalilor şi au sugerat să fie amânată până când noul şef al SIS se va acomoda cu funcţia.
"Lăsaţi omul să intre în birou şi împreună cu dânsul să consultăm. Pe mine mă miră fierbinţeala asta cu care unii colegi la noi propun câte o iniţiativă legilativă năstruşnică şi insistă. Sunt gata să pună în genunchi tot Parlamentul ca să voteze", a declarat preşedintele fracţiunii PD, Dumitru Diacov.
"Noi, în calitate de deputaţi, nu procedăm corect, dacă votăm în aceeaşi zi pentru noul conducător al SIS, dar şi pentru comisia care se va ocupa de desecretizarea arhivelor", a opinat deputatul neafiliat Vadim Mişin.
Liberalul Mihai Ghimpu a precizat, însă, că activitatea comisiei vizează nu doar Serviciul de Informaţii şi Securitate.
"Nu e vorba doar de SIS, este vorba şi de MAI, de arhiva de stat. Noi vrem transparent să fie. Dacă spun că li-i jele de noul şef al SIS, bine, intră în vigoare proiectul hotărârii de la 1 decembrie, de Ziua Unirii şi mai bine o să fie", a propus Mihai Ghimpu.
"O latură nouă a proiectului. Eu nu prea vedeam legătură cu ziua Unirii. Mai deschideţi ochii la întrebările astea. Întrebarea asta nu că e devreme, ea niciodată nu va fi pe ordinea de zi, belive me", a comentat preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
Comisia urmează să prezinte, până pe 1 martie 2013, în Parlament, un raport despre numărul şi gradul de secretizare a dosarelor de agentură şi de informatori ale fostului KGB al URSSM. Comisia va fi constituită din nouă membri, trei din partea PLDM, patru din PCRM, şi câte unul de la PL şi PD.
- Ghimpu: Plahotniuc e gata să-mi cedeze funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului. Pentru funcţia de şef de stat nu-mi place nici Lupu, nici Diacov
- Ghimpu despre deputaţi: Dumnezeule, iartă toţi păcătoşii! Diacov: Nu umbla cu candela prin Parlament! Dodon: AMIN! VIDEO
- Arhiva KGB, în vizorul deputaţilor. Parlamentul va crea o Comisie care va verifica dosarele