1 noiembrie se apropie: Nu uitaţi să porniţi şi ziua faza scurtă a farurilor
FOTO: Autostrada.md
Au mai rămas doar şapte zile până când Noiembrie îşi va intra în drepturi, iar odată cu începerea acestei luni, va fi aplicată şi regula, potrivit căreia toate maşinile trebuie să aibă faza scurtă a farurilor pornită şi pe timp de zi, scrie Autostrada.md.
Conducătorii care nu se vor conforma acestei reguli riscă o amendă care poate ajunge şi până la 200 de lei.
Reamintim că anul trecut, agenţii de circulaţie au aplicat mai multe amenzi celor care au neglijat această regulă. Măsura are drept scop reducerea numărului accidentelor când vizibilitatea este redusă. Şoferii sunt obligaţi să conducă maşinile ziua cu farurile pe fază scurtă până în data de 31 Martie.