TOP cinci ţări cu cei mai mulţi miliardari
În pofida incertitudinilor economice globale, sau a crizei datoriilor din zona euro, cei mai bogaţi oameni ai planetei au avut un an extraordinar. Clubul miliardarilor s-a extins, iar averile magnaţilor au crescut pe măsură. Astfel, compania de cercetare Wealth-X a realizat un top al ţărilor cu cei mai mulţi miliardari.
Statele Unite conduce în continuare lumea la capitolul miliardarilor. Astfel, în ciuda turbulenţelor economice, numărul bogătaşilor a crescut cu 25, şi a ajuns la 480. Şi averile lor însumate constitue o sumă impunătoare- peste 2 trilioane de dolari.
Cel mai apropiat concurent al Americii, China adună 147 de miliardari şi se află pe locul doi. Cu toate acestea, când este vorba de averea totală, China se situează abia pe poziţia patru. Şi asta deoarece, în ultimul an, magnaţii chinezi au pierdut o treime din banii lor.
Cei mai mulţi miliardari din Europa se află în Marea Britanie- 140. În Germania sunt însă cu trei mai puţin. Englezii bogaţi au în conturi 430 de miliarde de dolari. În clasament, şi-a făcut loc şi India, un stat emergent, cu 109 de oameni înstăriţi, urmată de Rusia. Federaţia Rusă are 97 de miliardari, cu 17 mai mulţi decât anul trecut. Aceştia au o avere totală de 380 de miliarde de dolari.