În Capitală a demarat primul Campionat Naţional la K-1 pentru amatori
Spectacol cu sânge la Chişinău! În Capitală a demarat primul Campionat Naţional la K-1 pentru amatori. Luptători din toată ţara îşi vor împărţi pumni şi picioare la cele 12 categorii de greutate. Câştigătorii campionatului vor avea şansa să reprezinte ţara pe arena internaţională.
Chiar dacă la primul Campionat Naţional de K-1 printre amatori nu participă vedetele luptelor din Moldova Constantin Ţuţu sau Dorel Cristian, interesul faţă de competiţie este destul de mare. La turneu s-au înscris aproximativ 200 de sportivi din toată ţara. Cei mai tineri au vârsta de 15 ani.
"Pentru mine, cel mai principal lucru este primul loc. Voi arăta lupte frumoase şi sper să înving doar prin knock-out", a spus un participant.
Primul Campionat al Moldovei la K-1 pentru amatori este organizat după un an de la formarea federaţiei de profil.
"Am organizat acest campionat pentru a selecta sportivi pentru lotul naţional. Din toate categoriile vom identifica luptători ca vor forma lotul naţional, care vor putea participa în competiţiile internaţionale", a declarat Dorin Damir, preşedintele FM K1.
"Desigur că aş dori să reprezint Moldova pe arena internaţională şi sunt sigur că voi reuşit acest lucru. M-am pregătit foarte bine pentru a învinge", a menţionat Ştefan Bourceanu, luptător K1.
Campionatul Naţional de K-1 pentru amatori se va încheia duminică, atunci când vor avea loc finalele la toate categoriile de greutate.