Cum să te îmbraci de Halloween, în funcţie de zodie
Au mai rămas trei zile până la mult aşteptatul Halloween. Adorată de americani, această sărbătoare capătă popularitate şi în Republica Moldova. Tot mai multe localuri organizează petreceri speciale de Halloween. Dacă te numeri şi tu printre cei care vor petrece noaptea misterioasă îmtr-un loc special, trebuie să ai şi o ţinută pe măsură. Unica.ro te ajută să îţi alegi costumul, în dependenţă de zodie.
Berbec:
Zodia ta îţi spune clar: "Trebuie să porţi roşu!". Fie că eşti diavoliţă sexy, fie că esti Scufiţa Roşie, ai grijă să nu-ţi lipsească această culoare. Dacă nu ai idei vizavi de cum ar trebui să arate ţinuta ta, te poţi inspira din garderoba artistei Lady Gaga. Sigur e pe placul tău!
Taur:
În cazul tău, zodia este mai cuminţită şi te sfătuie să porţi ceva clasic. Un costum din latex negru sau un schelet desenat pe o pelerină neagră ar fi alegerile cele mai potrivite. Stilul lui Cher ţi se potriveşte foarte bine.
Gemeni:
Dacă eşti în zodia Gemeni, a venit momentul tău. Acum poţi să uimeşti pe toată lumea cu firea ta excentrică şi jucăuţă. Dacă la capitolul alegeri inspirate lista este lungă, astrologii te roagă un singur lucru; nu alege o ţinută în întregime neagră, o să fie un eşec. Angelina Jolie ţi-ar putea fi sursa de inspiraţie.
Rac:
La tine este clar. Zodia îţi spune că trebuie să alegi un personaj celebru din cinematografie sau literatură. Gândeşte-te bine şi mergi cât poţi de departe cu imaginaţia. Sigur nu o să dai greş. Maryl Streep şi "Diavolul se îmbracă de la Prada".
Leu:
Trebuie să ieşi în evidenţă, asta e clar, trebuie să fii regele, asta îţi stă scris în zodie. Bun, atunci n-ai decât să-ţi construieşti un costum complicat, cu mesaj, pe care numai un conducător ar merita să-l poarte. Stilul lui Jennifer Lopez te-ar putea ajuta cu siguranţă.
Fecioara:
Acest subiect nu-ţi este foarte comod. Zodia ta te îndrumă mereu către ceva simplu, însă de data asta, trebuie să te autodepăşeşti. Mergi către Amy Whinehouse sau, la polul opus, către Maica Tereza.
Balanţa:
Tu trebuie să fii elegantă, asta e clar, şi rafinată. Problema este că zodia ta te face să fii o persoană extrem de indecisă. Ca să fie mai simplu, ar trebui să te insipiri din stilul unei balanţe autentice, şi anume Kim Kardashian.
Scorpion:
Pe tine, în această situaţie, zodia te ajută cel mai mult. Tot ce trebuie să faci este să alegi o costumaţie de vampiriţă sau de vrăjitoare clasică şi ai rezolvat problema. Katy Perry este o sursă bună de inspiraţie.
Săgetător:
Aventura şi curajul sunt cuvintele care-ţi ghidează existenţa, aşadar, este obligatoriu să te costumezi în pirat. Sau, de ce nu, un Robin Hood în varianta feminină ar fi foarte sexy.
Capricorn:
În cazul tău, soluţia este simplă. Trebuie să fii rock, trebuie să fii rea, trebuie să fii Morticia din Familia Addams. Daca vrei mai mult, poţi încerca şi un Marilyn Manson în varianta feminină.
Vărsător:
Perfect, în sfârşit poţi să şochezi fără să fii judecată pentru asta. Poţi să te îmbraci în extraterestru, te poţi deghiza în vrăjitoare, poţi fi cât poţi tu de originală. Lasă imaginaţia să meargă înaintea raţiunii şi o să fie perfect. Oprah Winfrey este exemplul cel mai bun pentru tine.
Peşti:
Tu trebuie să fii sexy, trebuie să fii glamour, trebuie să fii în centrul atenţiei. Ce zici de un costum de asistentă medicală pe care, din greşeală, ai vărsat o călimară cu cerneală roşie?