Silvio Berlusconi ameninţă să doboare guvernul condus de Mario Monti
În cadrul unei conferinţe de presă, convocate, ieri seara, la una din reşedinţele sale din Milano, Silvio Berlusconi a declarat că şi-a dat demisia în 2011 pentru a-i permite noului guvernul tehnocrat să realizeze reforme, dar aceste aşteptări s-au dovedit a fi zădarnice.
"Trebuie să recunoaştem că iniţiativele actualului Guvern sunt o continuare a spiralei recesiunii pentru ţara noastră. Voi decide în următoarele zile, împreună cu colegii mei, dacă vom retrage votul de încredere acordat acestui Guvern sau dacă îl vom susţine până la alegeri", a declarat Berlusconi.
Totodată, Silvio Berlusconi a subliniat că se simte obligat să rămână în politică, dar nu vizează funcţia de premier în urma viitoarelor alegeri din Italia. Declaraţia a fost făcută la o zi după ce fostul şef al executivului de la Roma a fost condamnat la închisoare pentru fraudă fiscală. Politicianul a fost iniţial condamnat la patru ani de închisoare cu executare, ulterior însă, pedeapsa i-a fost redusă la un an. Asta deoarece fostul oficial beneficiază de o amnistie pentru trei ani. Decizia tribunalului va fi atacată într-o instanţă superioară.