Vaporul dispărut ieri în Marea Ohotsk transporta 700 de tone de minereu de aur
Vaporul rusesc, dispărut ieri în Marea Ohotsk transporta la bord 700 de tone de minereuri de aur. Informaţia a fost dezvăluită astăzi de autorităţile ruseşti, după ce ambarcaţiunea "Amur" a trimis dispeceratului naval un semnal de ajutor, după care a fost pierdută orice legătura cu echipajul.
În total, opt oameni se aflau pe vapor. Potrivit presei din Rusia, la bord s-ar fi putut produce o pană de curent din cauza condiţiilor meteo nefavarobile.
Cu toate acestea, nu este exclus şi faptul că vasul ar fi fost deturnat, pentru marfa valoroasă pe care o transporta. În cadrul operaţiunilor de căutare au fost mobilizate trei nave, un avion amfibie Be-200 şi un elicopter militar.
Publika.md reaminteşte că nava Amurskoie a trimis semnalul de alarmă ieri dimineaţă, în jurul orei 08:15 (ora Moscovei) de lângă insulele Shantar, pe partea sudică a Mării Ohotsk. Iniţial presa anunţa că la bord se aflau 11 marinari. Ulterior s-a stabilit însă că trei dintre membrii echipajului au refuzat în ultimul moment să iasă în larg.