#10YearChallenge: Cum s-a schimbat Pâmântul într-un deceniu (FOTO)
Milioane de oameni din social media au participat deja la viralul lunii #10YearChallenge.
Te amuzi când vezi cum arătau celebritățile sau amicii tăi virtuali acum 10 ani. Dar haideți să aruncăm o privire la cum arăta mediul nostru înconjurător în urmă cu un deceniu și în ce stare jalnică l-am adus noi, pământenii.
Imaginile care circulă pe rețelele de socializare prezintă peisaje dezolante, terifiante. Dar ceea ce este și mai îngrozitor e faptul că puțini sunt cei care-și dau seama cât s-a schimbat planeta noastră în doar 10 ani.
Greenpeace a fost una dintre primele organizații pentru protecția mediului care a acceptat provocarea #10YearChallenge și a distribuit pe Instagram o fotografie cu desfrișările masive care au avut loc în pădurea amazoniană.
De la schimbările climatice la poluare până la dispariția speciilor, provocările de mediu cu care s-a confruntat planeta în ultimii zece ani sunt numeroase. Marea barieră de corali (GBR), la fel ca majoritatea altor recife de corali din lume, este compromisă. În 2016, s-a estimat că 93% din GBR a fost afectată de albirea masivă a colalilor, cauzată de încălzirea temperaturilor oceanelor.
Poluarea cu plastic a primit o atenție deosebită din partea opiniei publice în ultimii ani. 80.000 de tone de plastic plutesc în prezent în Oceanul Pacific, insula de gunoi din Pacific fiind de trei ori mai mare decât Franța. De asemenea, aceasta creşte foarte rapid, în ciudat eforturilor noastre.
Atât Polul Nord, cât și Polul Sud se confruntă acum cu provocări fără precedent și, în multe privințe, aceste regiuni fragile sunt primele afectate de schimbările climatice. Potrivit NASA, Antarctica pierde anual de șase ori mai multă gheață decât acum 40 de ani, iar una dintre cele mai vechi şi mai groase calote de gheaţă din regiunea Polului Nord a început să se dezintegreze, pentru prima dată în istorie.
Fapt divers