Kimi Raikkonen şi-a prelungit contractul cu echipa Lotus
Este oficial! Kimi Raikkonen va concura pentru Lotus şi în sezonul 2013 al Formulei 1. Campionul mondial cu Ferrari în 2007 a confirmat că şi-a prelungit contractul cu echipa franceză.
Fostul campion mondial a revenit în Formula 1 în acest sezon şi a semnat un contract pe doi ani cu Lotus, însă cel de-al doilea an al înţelegerii era condiţionat de obţinerea unor anumite performanţe.
Finlandezul a îndeplinit însă fără emoţii cerinţele echipei stipulate în contract, în condiţiile în care ocupă locul trei în clasamentul general cu numai trei curse înainte de finalul sezonului şi, cu excepţia Marelui Premiu al Chinei, s-a clasat în puncte în fiecare cursă. De asemenea, el a obţinut şase podiumuri şi este unul dintre puţinii piloţi care a parcurs toate tururile în cele 17 curse de până acum.