Kim Clijsters a anunţat că meciul de retragere îl va juca împotriva americancei Venus Williams
Embed:
Veste tristă pentru tenisul feminin mondial! Fostul lider mondial, belgianca Kim Clijters a anunţat că meciul său de retragere urmează să se joace pe 12 decembrie în Belgia.
Clijsters, care s-a retras din tenis după US Open, în luna august, a anunţat pe site-ul ei oficial, că în ultimul său meci o va întâlni pe rivala ei dintotdeauna, americanca Venus Williams.
Belgianca în vârstă de 29 de ani, câştigătoare a patru turnee de Mare Şlem, s-a retras pentru prima dată în 2007, dar a revenit după doi ani. De data aceasta, Clijsters insistă că retragerea este definitivă şi nu are de gând să mai revină.
Clijsters este considerată una dintre cele mai bune tenismene din ultimul deceniu, având mereu rivalităţi cu surorile Williams.