Proaspătul şef al CNI locuieşte într-o casă de cinci milioane de lei
Proaspătul şef al Comisiei Naţionale de Integritate, Anatolie Donciu, locuieşte într-o casă evaluată de experţi imobiliari la aproximativ cinci milioane de lei. Mai mult, o investigaţie realizată de Ziarul de Gardă arată că imobilul, care este amplasat într-un cartier de lux din Capitală, nu este înregistrat la cadastru.
Jurnaliştii de la Ziarul de Gardă scriu că în anul 2004, pe când activa la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Anatol Donciu a primit, în urma unei decizii a Consiliului Municipal, un teren de 600 de metri pătraţi pe strada Valentin Guţu. În scurt timp, şi-a ridicat acolo o casă cu două nivele.
Anatol Donciu a îngrădit, atât imobilul pe care îl deţine, dar şi un teren public, evaluat la aproximativ 1,5 milioane de lei, pe care se află un punct de transformatoare al "Gas Natural Fenosa". Din această cauză, cele două părţi se judecă de aproape cinci ani.
Casa şefului CNI, Anatol Donciu, care este amplasată pe un teren cu o suprafaţă de peste 8 ari dintr-un cartier de lux din Capitală, este evaluată de către experţii imobiliari la aproape 260 de mii de euro, adică la mai bine de patru milioane de lei.
"Casa care se află pe strada Valentin Gutu este construită pe o suprafaţă de 8 ari, iar suprafaţa de locuit ajunge la aproape 500 de metri pătraţi. 260 de mii costă construcţia unei asemenea case, iar preţul de piaţă ajunge la peste 350 de mii de euro", susţine expertul imobiliar Olga Vorobiova.
Accesul maşinilor pe drumul care duce spre domiciliul şefului CNI este restricţionat de o barieră. Mai mult, acest imobil nu este înregistrat la Cadastru. În schimb, informaţiile instituţiei arată că şeful CNI este proprietarul unui alt teren, în sectorul Buiucani.
Anatol Donciu nu a fost de găsit pentru a comenta aceste informaţii. În funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Integritate, abilitată cu verificarea averilor demnitarilor Anatol Donciu a fost numit pe 25 octombrie.