Cozi interminabile la benzinăriile din New York. Unii oameni au aşteptat peste 20 de ore
Cozi interminabile s-au format în faţa benzinăriilor din mai multe cartiere din New York. Unii oameni au fost nevoiţi să aştepte peste 20 de ore pentru a-şi face rezerve de combustibil. Anterior, autorităţile au anunţat că cinci puncte de distribuţie gratuită a benzinei vor fi deschise în oraş pentru a acoperi cererea, în timp ce numeroase benzinării rămân închise.
Zeci de locuitori ai oraşului New York au fost nevoiţi să doarmă în maşini pentru a prinde un loc la cozile infernale care s-au format în faţa benzinăriilor. Asta în condiţiile în care multe staţii de alimentare rămân închise după uranganul Sandy, care a lovit nord-estul Statelor Unite.
"Sunt aici deja de 28 de ore şi sper că benzinăria are suficientă benzină, altfel nici nu ştiu ce voi face", a spus o persoană.
"Trebuie să stau aici până îmi fac plinul, pentru că nu am nici cu ce să pornesc maşina, iar dacă vreau să plec de aici, ar trebui cineva să mă împingă", a precizat un alt şofer.
Criza de benzină continuă şi în New Jersey, unde guvernatorul a dispus raţionalizarea benzinei începând de sâmbătă din cauza lipsei de suficienţi carburanţi. Mai mult, în centrul câtorva oraşe din acest stat au fost amplasate corturi în care oamenii a căror locuinţe nu au fost reconectate la energie electrică pot veni pentru a-şi reîncărca dispozitivele electronice.