O nouă zonă pietonală în Capitală: Unii şoferi au ignorat îndemnul autorităţilor. Vezi ce păreri au pietonii
Chişinăul are din nou zonă pietonală. Începând de astăzi, putem merge la pas, în zilele de odihnă, pe strada Mitropolit Varlaam, în permietrul străzilor Bulgară şi Vlaicu Pârcălab. Din această cauză, transportul public este redirecţionat de pe acest tronson.
La primele ore ale dimineţii, unii şoferi au ignorat indicatoarele rutiere care restricţionează circulaţia. De cealaltă parte, mulţi dintre pietoni s-au declarat mulţumiţi de iniţiativa Primăriei:
"Pe aici nu trebuie să circule maşinile. Atunci când au închis bulevardul Ştefan cel Mare nu era bine, iar aici e în ordine".
"Mai bine când circulau microbuzele, acum creează incomodităţi. Să fie pietonală undeva prin centru, unde-i multă aglomeraţie, lume, copii. Aici e stradă perpendiculară. Ştefan cel Mare, sunt de acord, să facă o parte acolo, mai aproape de un parc"
"Nu mă deranjează deloc. Chiar dacă înconjor, fac un cartier mai mult, dar pentru copii sunt mai importanţi decât gazele de eşapament. Nu mă incomodează, chiar mă bucur".
"Îmi convine, fiindcă copiii pot să se plimbe pe unde le e comod".
Prima zonă pietonală a fost amenjată pe bulevardul Ştefan cel Mare, în perimetrul străzilor Puşkin şi Alecsandri, pe parcursul lunii septembrie şi în prima jumătate a lunii octombrie. Autorităţile municipale au renunţat însă la idee, întrucât, pe drumurile adiacente se circula cu dificultate.