Barack Obama, felicitat de Nicolae Timofti cu ocazia câştigării alegerilor prezidenţiale
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a felicitat astăzi pe Barack Obama cu ocazia câştigării alegerilor prezidenţiale din SUA. Şeful statului este convins că Obama va contribui la promovarea democraţiei nu numai în SUA, ci şi în toată lumea.
"Îmi exprim convingerea că experienţa Dumneavoastră bogată, abilităţile extraordinare şi determinarea vor contribui la consolidarea bunăstării poporului american şi vor spori rolul SUA în promovarea democraţiei, libertăţii şi respectului pentru drepturile omului în toată lumea", se scrie în mesajul de felicitare.
Nicolae Timofti apreciază sprijinul acordat de SUA ţării noastre şi speră la o aprofundare a relaţiilor în diferite domenii de interes comun.
"Statele Unite ale Americii au fost mereu un important partener şi prieten al Republicii Moldova în ceea ce priveşte parcursul ei democratic, economia de piaţă şi progresul social, şi contribuie la promovarea integrării europene şi reîntregirii teritoriale a ţării mele. Apreciem mult sprijinul valoros acordat de Statele Unite şi exprimăm dorinţa de a extinde şi a aprofunda în continuare cooperarea bilaterală în diferite domenii de interes comun".
Amintim că Nicolae Timofti s-a întâlnit în luna septembrie cu şeful administraţiei americane Barack Obama, în cadrul unei recepţii pe care liderul de la Casa Albă a oferit-o şefilor delegaţiilor, care au participat la sesiunea a 67-a a Adunării Generale a ONU. Cei doi prşedinţi au făcut şi o poză împrună cu soţiile lor.