Arsenal şi-a confirmat statutul de cea mai spectaculoasă echipă a sezonului în Anglia
Arsenal şi Fulham au remizat, scor 3-3, pe Emirates în unul din cele mai spectaculoase meciuri ale sezonului din Anglia. "Tunarii" au început în forţă partida. Olivier Giroud a deschis scorul în minutul 11, iar în minutul 25 Podolski a înscris pentru 2-0. Salvatorul lui Fulham a devenit chiar vedeta echipei, bulgarul Dimitar Berbatov, care a redus din diferenţă peste doar cinci minute, iar Kacaniklic a stabilit echilibrul pe tabelă.
Elevii lui Martin Jol au dat lovitura în minutul 67. Arteta l-a faultat în careu pe Bryan Ruiz, iar Berbatov nu i-a oferit nicio şansă lui Mannone. Omul meciului a devenit însă Giroud care a adus egalarea cu o lovitură de cap, după o centrarea lui Walcott.
Acesta a fost cel mai bun meci pentru francezul Giroud de la venirea sa în Anglia, care a ajuns la şase goluri marcate pentru Arsenal în acest sezon. Egalul însă a complicat situaţia elevilor lui Arsene Wenger în clasament. După 11 meciuri jucate, Arsenal ocupă locul şapte cu 16 puncte.