Câţiva locuitori din oraşul italian Acqualagna au decis să-i facă un cadou dulce lui Obama. Vezi ce
La aproape o săptămână de la realgerea sa în funcţie, preşedintele american Barack Obama continuă să fie felicitat de lumea întreagă. Un gest mai deosebit au hotărât să facă nişte locuitori ai oraşului italian, Acqualagna. Aceştia îi vor trimte liderului de la Casa Albă o trufă care cântăreşte un kilogram.
"Sunt onorat să mă aflu aici, în oraşul Acqualagna, în faţa unei minuni a naturii. Am în faţă o trufă albă, care cântăreşte un kilogram, adică o mie de grame. Împreună cu primarul oraşului ne-am gândit să facem un gest extraordinar. Am telefonat deja la New York şi vom trimite această trufă pentru preşedintele Obama ca să poată sărbători realegerea sa în funcţie", a declarat proprietarul unui restaurant italian Oscar Farinetti.
Un cadou asemănător a primit şi fostul preşedinte american, Harry Truman, cel de al 33-lea lider de la Casa Albă, în anul 1950. Truman l-a succedat în această funcţie pe preşedintele Franklin Roosevelt şi a guvernat ţara între anii 1945 şi 1953. Trufele albe sunt cele mai scumpe din lume, iar aproximativ 30 de grame din acest produs ajung să coste cel puţin 350 de dolari americani.