Cazul profesorului agresiv de la Bălţi, discutat în Parlament. Comuniştii aşteaptă scuze de la Maia Sandu
Cazul profesorului de la o instituţie din Bălţi, care a înjurat elevii în timpul orei de geografie, a constituit subiect de discuţie azi, în Parlament. Deputaţii au solicitat prezenţa ministrului Educaţiei, dar şi intervenţia Procuraturii Generale.
Ministerul Educaţiei a anunţat că s-a autosesizat pe marginea acestui caz şi a demarat o anchetă de serviciu privind activitatea conducerii instituţiei şi calitatea procesului de instruire în Şcoala de meserii din Bălţi. Acţiunile învăţătorului au fost condamnate şi de avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu, care a sesizat Procuratura Generală şi Ministerul Educaţiei.
Deputaţii, în special socialiştii şi comuniştii, s-au arătat indignaţi de situaţia creată. Deputatul neafiliat Ion Ceban a cerut ca ministrul Educaţiei, Maia Sandu, să se prezinte în plenul Parlamentului, pentru a răspunde la întrebările aleşilor poporului în legătură cu incidentul de la Bălţi.
"Aş vrea să întreb Ministerul Educaţiei cum sunt monitorizate astfel de cazuri şi cine se face responsabil în general pentru monitorizare. Când vine doamna ministru în Parlament, pentru că o văd peste tot, numai nu aici, deja de vreo 5-6 săptămâni o tot chemăm şi nu vine?", a precizat Ceban.
Şi parlamentarii comunişti şi-au exprimat nemulţumirile. "Solicit intervenţia Procuraturii Generale în acest caz. De asemenea, este necesar ca ministrul Educaţiei să-şi ceară scuze de la elevi", a declarat deputatul PCRM Vladimir Vitiuc.
Unii comunişti l-au citat pe învăţător. "Aţi transformat oraşul Bălţi într-o cocină. Sunteţi nişte proşti nefericiţi. În Moldova doar moldovenii sunt cei care vă suportă. Nişte animale, iată ce sunteţi", a declarat deputatul PCRM, Ina Şupac.
"Cuvinte care reprezintă injurii, aş ruga foarte mult să nu fie în această sală", a intervenit preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
Discursul învăţătorului le-a amintit deputaţilor comunişti despre alte probleme.
"Acest caz nu este singurul. Noi, de fapt, avem o problemă mult mai mare, cea privind modul de predare în şcoli", a declarat deputatul PCRM, Constantin Starâş.
În cele din urmă, deputaţii nu au găsit nicio soluţie, cu privire la acest caz.
Profesorul de la Şcoala de meserii numărul 5 din Bălţi nu a făcut, deocamdată, niciun comentariu.
Publika.md aminteşte că un profesor de geografie din Bălţi a fost demis după ce şi-a certat indecent elevii.