Află care sunt cele mai scumpe vinuri
Persoanele cu gusturi rafinate şi buzunare largi ar putea oferi zeci de mii de dolari pentru o sticlă de vin. Cel puţin aşa arată topul celor mai scumpe vinuri vândute în lume, realizat de publicaţia electronică a revistei Forbes.
În fruntea clasamentului se află vinul Château Lafitte din anul 1787, la un preţ de 150 de mii de dolari. Acesta rămâne în istorie ca fiind deţinătorul recordului mondial la capitolul "cea mai mare sumă licitata pentru o sticlă de vin". Sticla a aparţinut lui Thomas Jefferson, al treilea preşedinte american.
Vinul Chateau d’Yquem din 1787 costă 100 de mii de dolari şi este cel mai scump vin alb vândut vreodata. Fiind unul dintre cele mai vâscoase vinuri, acesta ocupă locul doi în clasament.
Urmează vinul de Penfolds din 1951, vândut la un preţ de 38 de mii dolari.
Pe locul patru se situează un Cheval Blanc din 1947, din soiul Cabernet Franc, unul dintre cele mai pretenţioase. O sticlă de trei litri a fost vândută cu peste o sută treizeci de mii de dolari.
Château Mouton-Rothschild din 1945 este vinul care se află pe poziţia cincia în top. Preţul unei sticle ajunge la 30 de mii de dolari.
Locul şase în topul celor mai scumpe vinuri este ocupat de Montrachet Domaine–Romanee Conti 1971. O sticlă a fost cumpărată cu 23 de mii de dolari, lotul vâdut fiind de şapte sticle.
Tot un Romanée Conti se află şi pe poziţia a şaptea. Valoarea acestuia fiind de 20 de mii de dolari. Vinul a primit 99 de puncte din totalul de o sută pentru gustul sau impecabil.
Urmează în clasament Cabernet Sauvignon-ul Inglenook, Napa Valley din 1941. Sticla a fost vândută cu circa 25 de mii de dolari.
Pe ultimele două poziţii se clasează Romanee Conti 2003 şi Chateau Petrus 2005. Preţul acestora ajunge până la patru mii şase sute şi, respectiv, trei mii de dolari pentru o sticlă.