Milsami Orhei a învins cu 1-0 Speranţa Crihana Veche
Embed:
Milsami Orhei a urcat pe locul patru în Divizia Naţională cel puţin pentru o zi. "Vulturii" au învins greu Speranţa Crihana Veche cu scorul de 1-0.
Salvatorul învingătoarei a fost din nou Gheorghe Boghiu, care a reuşit să înscrie la finalul primei reprize. Atacantul este golgheter în Divizia Naţională cu 13 reuşite.
Într-un alt meci, FC Costuleni a învins, în deplasare, Nistru Otaci cu 2-0, după golurile marcate de Mocanu şi Ivanov. Astăzi, Olimpia va găzdui Academia, iar Sheriff va întâlni în deplasare Rapid. În ultimul meci al etapei, Dacia se va duela cu FC Tiraspol.