Barack Obama a devenit primul preşedinte al Statelor Unite care a vizitat Myanmar
Barack Obama a făcut istorie, devenind primul preşedinte ale Statelor Unite care a efectuat o vizită în Myanmar, ţară care s-a confruntat zeci de ani cu un regim autoritar. Liderul de la Casa Albă a bătut atâta cale ca să demonstreze sprijinul Americii pentru reformele puse în aplicare de Guvernul Thein Sein încă de la sfârşitul regimului militar, din noiembrie 2010.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a petrecut şase ore în Myanmar. Vizita sa a culminat cu un discurs emoţionant la Universitatea din oraşul Rangoon, care a fost centrul protestelor democratice din 1988, reprimate violent de regimul militar de atunci. Liderul de la Casa Albă a ţinut să sublinieze că America va contribui la reconstruirea economiei acestei ţări.
"Am venit să-mi ţin promisiunea şi să dezvolt relaţia de prietenie. Noi vă vom ajuta să reconstruiţi economia, care să le poată oferi oamenilor oportunităţi şi să servească drept mecanism de creştere în lume", a declarat Barack Obama.
Obama s-a întâlnit şi cu liderul pro-democraţie, laureat al Premiului Nobel pentru Pace Aung San Suu Kyi în casa unde a stat 15 ani în arest la domiciliu, fiind considerată de fosta conducere inamicul public numărul unu. Ea a mulţumit Statelor Unite pentru sprijin, dar a avertizat despre timpurile dificile prin care poate trece Myanmar.
"Am spus dificil pentru că cel mai greu moment în orice tranziţie este atunci când crezi că succesul este la vedere. Trebuie să fim foarte atenţi, ca să nu ne trezim atraşi de un miraj", a menţionat liderul pro-democrat din Myanmar Aung san Suu Kyi.
Totodată, vizita lui Barack Obama a coincis cu eliberarea a zeci de deţinuţi politici din închisorile din Myanmar. Turneul liderului de la Casa Albă a continuat cu o deplasare în Cambodgia, unde se desfăşoară summitul Asociaţiei Naţiunilor din sud-estul Asiei.