Ploi slabe şi cer acoperit de nori în toată ţara
Mâine cerul va fi acoperit de nori în aproape toată ţara, noaptea izolat vor cădea ploi slabe, ziua însă precipitații esențiale nu se prevăd. Totodată, în majoritatea regiunilor se va semnala ceață. În acest sens, meteorologii atenţionează că în special noaptea și dimineața, unele sectoare de drum pot fi lunecoase. Vântul va sufla din est, cel mult moderat. La Chişinău şi Tiraspol, la amiază se vor înregistra 3 grade, la Soroca 4, iar la Bălţi şi Orhei vor fi 5 grade în termometre.
Cer noros şi în sudul ţării. Aici maxima termică va fi de 7 grade la Comrat şi Leova, iar la Cahul se vor aduna, 9 grade Celsius.
În următoarele zile vom avea parte de vreme frumoasă, deşi cam rece. Regimul termic nu se schimbă prea mult faţă de zilele anterioare. Miercuri şi joi vom avea 4 grade, în condiţiile unui cer variabil, iar noaptea se vor înregistra cel mult 2 grade.Vineri şi sâmbătă va predomina acelaşi tablou meteo, însă termometrele mai pierd un grad. Astfel, vom avea 3 grade ziua, iar noaptea, doar un grad.