Olimpus-85 va întâlni în finala Cupei Moldovei la handbal marea rivală, PGU Tiraspol
Finala Cupei Moldovei la handbal din acest an se va juca între rivalii de moarte - Olimpus Chişinău şi PGU Tiraspol. Jucătorii şi antrenorul formaţiei din capitală spun că sunt mai puternici decât adversarii şi promit un meci de zile mari.
Echipa de handbal Olimpus-85 va întâlni în finala Cupei Moldovei marea rivală, PGU Tiraspol. Jucătorii spun ca acesta va fi cel mai important meci al sezonului.
"Nu contează dacă jucăm în finala Cupei sau un meci din campionat. Nu contează locurile pe care le ocupăm în clasament. Echipa din Tiraspol este adversarul nostru de moarte", a spus jucătorul Olimpus-85 Denis Sicaciov.
"Ne-am pregătit foarte serios de acest meci. Sper să câştigăm. Nu doar sper, dar sunt încrezut în mine şi în echipa mea", a menţionat Maxim Pleşca.
În acest meci, Olimpus va fi pregătită de un nou antrenor, Alexandru Boreţ. Tehnicianul a mai antrenat echipa în 2008-2009, sezon în care formaţia din Chişinău a cucerit primul său titlu naţional.
"Băieţii noştrii sunt mult mai puternici la toate capitolele. Şi din punct de vedere fizic şi din punct de vedere moral. Cred că acest meci va fi pe placul spectatorilor", a declarat antrenorul Olimpus-85, Alexandru Boreţ.
Anul trecut, Olimpus a învins în finală PGU Tiraspol cu scorul de 41-34. Finala din acest an se va juca miercuri, de la ora 16:30 la complexul sportiv "Alexia" din Chişinău.