Pace sub semnul întrebării. Oficialii israelieni amână, deocamdată, desfăşurarea unei operaţiuni terestre în Gaza
Bombardamentele dintre Israel şi Fâşia Gaza ar trebui să ia sfârşit astăzi. Gruparea Hamas a anunţat că a ajuns la un acord cu Israelul în privinţa încetării focului. Armistiţiul ar urma să intre în vigoare la miezul nopţii, doar că Israelul neagă acest lucru şi afirmă că discuţiile nu au fost finalizate. În spatele eforturilor diplomatice, bombardamentele au continuat pentru a şaptea zi consecutiv.
Bilanţul victimelor continuă să crească. A murit primul soldat israelian de la începutul conflictului, săptămâna trecută. În prezent, numărul palestinienilor ucişi a ajuns la 130, dintre care 31 de copii. În rândul israelienilor au fost înregistraţi cinci morţi, inclusiv cei trei ucişi joia trecută. Totodată, şase palestinieni acuzaţi de colaborare cu Israelul au fost executaţi în Fâşia Gaza de membri ai Mişcării Hamas.
Deşi susţin că nu s-au înţeles încă în privinţa unui acord de încetare a focului, oficialii israelieni amână, deocamndată, desfăşurarea unei operaţiuni terestre în Gaza. Totodată, mai multe avioane militare israeliene au aruncat astăzi în Fâşia Gaza pliante, în care îndeamnă locuitorii să părăsească regiunea. Nici Egiptul, care este mediator în negocieri, nu a confirmat faptul că s-a ajuns la un armistiţiu. Gruparea Hamas insistă, însă, că în această noapte va înceta asaltul asupra Fâşiei Gaza.
"Astăzi, la Cairo, urmează să fie anunţată oficial victoria rezistenţei palestiniene. Anunţul va asigura sfârşitul acestui război criminal în Gaza. Este o lecţie pentru ocupanţi ca să nu mai comită acţiuni stupide împotriva palestinienilor. Ei vor accepta încetarea asaltului asupra Fâşiei Gaza", a declarat purtătorul de cuvânt al grupării Hamas Fawzi Barhoum.
În încercarea de a calma situaţia, secretarul american de stat Hillary Clinton urmează să ajungă în Israel. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, aflat în această ţară, a făcut apel la încetarea imediată a focului şi a declarat că o intervenţie militară terestră în Fâşia Gaza ar reprezenta un pericol. " Mesajul meu este clar. Toate părţile implicate în conflict trebuie să înceteze imediat focul", a menţionat Ban Ki-Moon.
O delegaţie a Ligii Arabe a ajuns în zona de conflict ca să-şi manifeste solidaritatea faţă de palestinieni.