Vulnerabili în faţa morţii. Copiii din Fâşia Gaza nu pot dormi din cauza bombardamentelor şi devin agresivi
În acest război al oamenilor mari, ei sunt prea mici să înţeleagă ce se întâmplă, dar acest lucru nu îi face mai puţin vulnerabili în faţa morţii. O săptămână de bombardamente în Fâşia Gaza a luat viaţa a cel puţin 30 de copii. Şi cum despre pace doar se vorbeşte, nimeni nu poate spune câte rachete vor mai lovi în cei care nu şi-au găsit încă un loc în această lume crudă.
Jamal, Sara, Ibrahim şi Yusif Al-Dalou nu ştiau de ce în cartierul lor se aud explozii. Părinţii le-au spus că este război. Încă unul. Copiii nu îşi aminteau prea bine cum a fost cel din 2008-2009. Ştiau doar că şi atunci, ca şi acum, în jur era doar teamă. Duminică, o rachetă din Israel le-a luat vieţile pe care încă nu au apucat să le trăiască. Oficialii israelieni au spus că ţinteau într-un militant al grupării Hamas. Au fost ucişi, însă, doar civili.
Sute de mii de familii din Fâşia Gaza trăiesc acum cu teamă, iar cel mai grav este că nu au unde să se ascundă. Mulţi îşi adună rudele şi speră că, dacă nu vor supravieţui, măcar sfârşitul să îi găsească împreună.
Dincolo de morţi şi răniţi, sute de copii din Gaza suferă de diverse traumatisme psiholigice. Le este teamă să rămână fără părinţi, nu mai pot dormi, devin agresivi şi chiar refuză să comunice. Taha, un băieţel de opt ani, a venit la spital să se trateze, dar este fericit pentru că se află în cel mai sigur loc din Gaza. Cel puţin asta crede el.
"Nu am dormit toată noaptea, pentru că am auzit bombardamentele care m-au speriat", a spus un băiat.
În Fâşia Gaza nu există locuri în care civilii să se poată refugia în siguranţă, iar minorii sunt cei mai vulnerabili, atât fizic, dar şi psihic. În acest conflict, printre case distruse şi cadavre, copiii au fost prinşi într-o luptă pe care nu o pot înţelege.