Cea mai mare plajă sub acoperiş VIDEO
Soare fără niciun nor pe cer şi o pădure tropicală de 50.000 de copaci. Aşa arată cea mai mare plajă din lume sub acoperiş, care poate găzdui până la 6.000 de oameni concomitent.
"Paradisul sub adăpost" a fost inaugurat în localitatea germană Krausnick, situată la 60 de kilometri de capitala Berlin.
O companie din Malaezia a fost cea care a transformat un depozit construit în timpul celui de-al doilea Război Mondial într-un centru de agrement care adăposteşte o insulă artificială.
În interiorul complexului, este păstrată o temperatură constantă de 26 de grade Celsius, datorită cupolei de sticlă imense, prin care pătrunde lumina soarelui. Tot aici se găseşte cea mai mare piscină sub acoperiş, o plajă cu 400 de şezlonguri, cascadă, un centru SPA, jacuzzi şi tobogane.