Promisiuni de la autorităţi de Ziua Agricultorului. Pe ce se plâng fermierii
Au uitat de probleme, dar numai în timpul concertului. Este vorba despre cele câteva sute de fermieri, care au avut parte de un spectacol grandios la Palatul Naţional, organizat cu ocazia Zilei Agricultorului. Concertul nu le-a redus, însă, din nemulţumirea faţă de politica bugetar-fiscală pentru anul viitor. Pentru a-i linişti, autorităţile le-au făcut mai multe promisiuni. Cu toate acestea, oficialii au spus că impozitele nu vor fi reduse.
Producătorii agricoli spun că nu ştiu, deocamdată, cum vor plăti impozitele anul viitor. Iată ce au declarat aceştia:
"E o sărbătoare frumoasă, o sărbătoare aşteptată pentru populaţie. În privinţa impozitării e o problema mai grea, trebuie să ai ceva rezerve pentru a plăti, însă nu sunt rezerve."
"Cât a fost concertul într-adevăr am uitat de toate. Impozitele ni se par mari, dar sperăm că anul va fi bun."
"Pierderile pe care le-am suportat, dispunem de 20 de hectare de pământ, cam nu prea îmi dau voie să uit ce-a fost, nu prea suntem de acord cu 20 de procente care ne aşteaptă să le plătim în haznaua statului. Foarte greu se întorc banii înapoi de la stat."
Autorităţile sunt mult mai optimiste decât fermierii şi spun că nu vor reduce impozitele. "Datorită muncii dumneavoastră, astăzi putem spune că, consecinţele acestei crize sunt minime. Noi vom face tot ce este posibil să dezvoltăm sistemele de irigare, să aducem în interiorul ţării apă, să vă uşurăm accesul la piaţă. Vom depune eforturi să avem o reţea de pieţe civilizate", a promis ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.
În primele nouă luni ale acestui an, volumul producţiei agricole s-a redus cu aproape 22 la sută. Scăderea a fost provocată de seceta cumplită din acest an, care a provocat pierderi de aproape 3 miliarde de lei.