"Nebunul" lui Boca Juniors a ajuns antrenor în Argentina
Embed:
Cel mai bun marcator din istoria formaţiei din Buenos Aires, Martin Palermo îşi va începe cariera în antrenorat la o altă grupare din prima divizie argentiniană, Godoy Cruz.
Palermo va pune capăt astfel zvonurilor precum că urmează să-l înlocuiască în funcţie pe Julio Falcioni, pe banca fostei sale echipe. Actualul tehnician, Daniel Oldra, care va antrena Godoy până la începutul lui 2013, nu va părăsi definitiv echipa din Mendoza şi va rămâne în staff-ul lui Martin Palermo.
Argentinianul va mai fi ajutat de fostul portar al lui Getafe, Abbondancieri şi actualul jucător de la Boca Juniors, Rolando Schiavi, care a anunţat că se va retrage la finele acestui an.