Doi britanici vor încerca să doboare recordul mondial de traversare a Africii şi Europei cu un Fiat Panda
Doi britanici vor porni din Cape Town pentru a ajunge la Londra în mai puţin de 14 zile, la bordul unui Fiat Panda TwinAir. Călătoria lor va însuma 14.700 de kilometri, scrie automarket.ro.
Aventurierii britanici vor să doboare un record mondial la bordul actualului Fiat Panda. Vechiul record îi aparţine unui fost soldat britanic, care a parcurs distanţa dintre cele două oraşe în 14 zile, 19 ore şi 26 de minute.
Modelul Fiat Panda TwinAir este aproape de configuraţia standard, beneficiind doar de un rezervor de combustibil auxiliar, de protecţie suplimentară în zonele inferioare şi de o admisie repoziţionată.
Pentru a stabili un nou record, bărbaţii vor parcurge 14.700 de kilometri, de la hotelul Mount Nelson din Cape Town până la Marble Arch în Londra. Cei aproape 15.000 de km, vor fi împărţiţi în aproximativ 1600 de kilometri pe zi, străbătuţi prin ţări ca Botswana, Libia, Etiopia sau Tunisia.
Fiat-ul Panda înscris în competiţie va fi monitorizat în permanenţă de asociaţia care va omologa recordul pentru a nu depăşi limitele de viteză legale.