Mihai Poalelungi: Cu amendamentele propuse de Ministerul Justiţiei ne întoarcem în anul '37
Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi, nu este de acord cu pachetul de amendamente anticorupţie, elaborat de Ministerul Justiţiei. În opinia judecătorului, aceste propuneri sunt în contradicţie cu Constituţia Republicii Moldova. Declaraţiile au fost făcute într-un interviu pentru Europa Liberă.
"Aceste propuneri sunt în contradicţie cu articolul 46 din Constituţie, articolul 1, protocolul 1 al Convenţiei Europene şi nu au nimic cu viaţa reală şi ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova. Modificările care se propun trebuie să fie reale şi clare, dar nu ceea ce se face în acest sens", a menţionat preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi.
Potrivit lui Mihai Poalelungi, dacă judecătorii, procurorii sau alţi funcţionari publici nu vor putea să-şi dovedească originea bunurilor, aceştia ar trebui eliberaţi din funcţie.
"Ceea ce am propus noi anterior este ca atunci când judecătorul, procurorul sau alţi funcţionari publici nu pot să-şi dovedească originea bunurilor pe care le deţin, să fie eliberaţi din funcţie, dar nu confiscate bunurile. Or, poate voi fi prea dur, dar în opinia mea cu aceste modificări ne întoarcem în anul '37 ai secolului trecut", a subliniat judecătorul.
Totodată, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie vrea ca această normă să se refere la toţi funcţionarii, nu doar la judecători şi procurori.
"Nu înţeleg de ce această normă s-ar referi, dacă şi se doreşte a fi instituită, numai la judecători şi procurori. Nu prea înţeleg de ce nu s-ar referi la toţi funcţionarii, inclusiv parlamentari, miniştri, funcţionari din autorităţile publice locale. Nu am auzit că s-ar dori aşa ceva", a conchis Mihai Poalelungi.
Publika.md aminteşte că Ministerul Justiţiei a expediat spre examinare tuturor instituţiilor avizate un proiect ce prevede includerea în Codul Penal a unei norme ce presupune confiscarea extinsă a averilor ce nu pot fi justificate, precum și introducerea unei noi componențe de infracțiune privind "îmbogățirea ilicită".
Potrivit Ministerului Justiţiei, proiectele în cauză vor asigura aplicarea unuia dintre principalele obiective ale Strategiei de Reformă în Sectorul Justiției, care vizează promovarea și implementarea principiului toleranței zero pentru manifestările de corupție.
Social