Analiştii, despre negocierile în formatul "5+2" de la Dublin: Lipsa informaţiilor arată că nu există progrese
O nouă rundă de negocieri în formatul "5+2" privind reglementarea diferendului transnistrean a început, astăzi, în capitala Irlandei, Dublin. Analiştii politici consideră, însă, că nu vor fi adoptate decizii importante, deorece poziţiile părţilor diferă ca niciodată.
Potrivit unor analişti, la fel ca şi în cazul precedentelor runde de negocieri, actualele tratative riscă să se încheie fără niciun rezultat. O dovadă în acest sens sunt discuţiile tensionate din ultima perioadă între Chişinău şi Tiraspol.
Chiar şi aşa, participarea la aceste negocieri a tuturor părţilor implicate în procesul de reglementare a diferendului transnistrean, reprezintă un pas înainte, spun analiştii.
"Chiar dacă nu vor fi soluţionate multe probleme, ceea ce probabil se va întâmpla, totuşi este un pas înainte că se discută şi se abordează mai multe probleme. Posibil va veni şi timpul când vor fi soluţionate", crede analistul Mihai Cernencu.
Totodată, analistul politic Nicolae Chirtoacă consideră că negocierile de la Dublin nu se vor solda cu rezultate concrete.
"Lipsa informaţiei indică foarte clar că nu există progrese, că se observă o stagnare în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Pentru moment, atât Rusia, cât şi Bruxelles-ul şi Washington-ul, au idei diferite despre rezolvarea acestei probleme, deoarece interesele geopolitice ale părţilor sunt diametral opuse", susţine Chirtoacă.
Analistul politic Nicolai Ţveatkov speră că părţile vor adopta tactica paşilor mici.
"Unele decizii vor fi, cu siguranţă, adoptate. Asta, deorece, la ultimele runde au fost luate mai multe decizii de ordin tehnic. De aceea, eu consider, că tactica "paşilor mărunţi" va fi urmată şi de această dată. Unii paşi mai puţin importanţi vor fi totuşi recunoscuţi drept importanţi", spune Ţveatkov.
Această rundă de negocieri în formatul "5+2" va dura până pe 29 noiembrie. Participanţii vor discuta perspectivele colaborării în sectorul bancar, în domeniul telecomunicaţiilor, dar şi condiţiile de export pentru întreprinderile transnistrene.
Publika.md aminteşte că ultima rundă de negocieri în formatul "5+2" a avut loc în septembrie la Viena. Runda următoare va fi organizată, cel mai probabil, în anul 2013, când Ucraina va prelua preşedinţia OSCE.