Dacia - Milsami, scor 1:0
Derby-ul etapei, dintre Dacia şi Milsami, a început cu scântei. În minutul cinci, arbitrul Andrei Ceban nu a validat un gol Daciei.
"Sigur a fost gol, am văzut reluarea. Asistentul a ridicat fanionul, dar totuşi faza a continuat. A fost o fază confuză, chiar dacă nu a fost gol, atunci sigur a fost henţ, pentru că jucătorul a scos cu mâna balonul din poartă", a menţionat antrenorul de portari Dacia, Evgheni Ivanov.
La faza următoare, centralul a dictat penalty, iar Milos Krkotic a înscris singurul gol al meciului.
"Sunt supărat pe arbitrii. Pentru adversari se acordă totul, iar noi am avut un penalty clar în repriza secundă unde puteam egala situaţia. Cred că arbitrii sunt cei care nu vor să înceapă reforma în fotbal", a precizat antrenorul Milsami, Ştefan Stoica.
În repriza secundă, jucătorul lui Milsami, Cornel Gheţi a oferit faza meciului. Acesta a vrut să continue un atac al echipei sale, însă s-a împiedicat de balon.
După meci, antrenorul lui Milsami, Ştefan Stoica a mai oferit o fază haioasă. Tehnicianul a confundat Campionatul Moldovei cu cel Mondial. "Sunt echipe foarte bune. Campionatul Mondial a crescut foarte mult", a conchis Stoica.
În urma acestei victorii, Dacia a rămas pe locul doi şi este în continuare la opt puncte distanţă de liderul Sheriff. Milsami ocupă poziţia a cincea cu 28 de puncte.