Alberto Contador speră că va participa la cele trei turnee majore ale sezonului viitor
Revenit după o suspendare de doi ani cauzată de scandalul de dopaj în care a fost implicat, Alberto Contador nu exclude prezenţa sa la cele trei turnee majore ale sezonului viitor. Asta cu toate că echipa pe care o reprezintă, Saxo Bank-Tinkoff, nu a primit încă licenţa Uniunii Internaţionale de Ciclism pentru sezonul 2013.
Spaniolul rămâne optimist în privinţa şanselor sale de a primi dreptul de participare în cele trei turnee importante din ciclism: Giro de Italia, Turul Franţei şi Vuelta. Asta în condiţiile în care echipa pentru care evoluează nu a acumulat necesarul de puncte pentru a primi licenţa pentru sezonul viitor, iar rezultatele lui Contador nu sunt luate în consideraţie, din cauza scandalului de dopaj în urma căruia a fost suspendat doi ani.
"Există posibilitatea să particip la Giro, Turul Franţei şi Vuelta. E adevărat, depinde de cum vor evolua lucrurile, dar şansele sunt mari", a declarat Contador.
Dacă echipa daneză nu va obţine rezultate bune, singura şansă a acesteia rămâne Wild Cardul din partea organizatorilor Turului Franţei. După revenirea în circuit, Alberto COntador a reuşit să câştige cel de-al doilea său titlul la Vuelta.