Fenomen INCREDIBIL, cu 18 zile înainte de apocalipsa prezisă de mayaşi VIDEO
Astăzi are loc alinierea planetelor Mercur, Venus şi Saturn cu vârfurile celor trei piramide de la Gizeh, considerate una dintre cele şapte minuni ale lumii. Este un fenomen care se repetă o dată la 2.737 de ani. Niciun om de ştiinţă nu a găsit încă vreo explicaţie sau vreo legătura cu sfârşitul lumii, scrie Jurnalul.ro.
Utilizând mai multe programe de calculator, Charles Marcello, un împătimit al astronomiei şi critic al teoriilor referitoare la apocalipsa din 2012, a realizat diagrame care reprezintă momentul convergenţei cu piramidele egiptene de la Gizeh.
"Atunci când am văzut un documentar, în urmă cu câţiva ani, în care se vorbea despre Centura lui Orion ca fiind motivul construirii piramidelor din Egipt sau că piramidele au fost construite în onoarea Centurii constelaţiei Orion, nu am dat crezare ipotezelor avansate”, arată autorul unui articol publicat în World-Mysteries.
"Când am început să cercetez cerul nopţii, în timp ce foloseam programul online Stellarium, în mintea mea a fost gândul de a căuta indicii. Ceea ce m-a ajutat să găsesc imaginea celor trei stele şi a piramidelor egiptene. Am fost complet luat prin surprindere de ceea ce am găsit. Ce se va întâmpla pe cerul nopţii de deasupra Platoului şi modul în care au fost construite piramidele din Egipt este cu adevărat foarte interesant. Dacă voi credeţi că ceva se va întâmpla în 2012 sau nu, nu este important. Adevărul este că această aliniere planetară cu dreapta formată de vârfurile piramidelor de pe 3 decembrie 2012 se va întâmpla cu doar 18 zile înainte de 21.12.12.. .De aici putem să ne dăm seama că aceste piramide au avut un singur scop, indiferent de perioada reală în care au fost construite. Scopul a fost unul de celebrare a evenimentului care se produce o singură dată în 28.000 de ani, convergența celor trei planete din sistemul nostru solar", explică ziaristul Charles Marcello, de la publicaţia menţionată.
Poziționarea celor trei planete este înfățișată precum un ceas care indică ora 12:10.
"Aceste detalii sunt greu de descifrat în prezent, dar cu siguranță transmit ceva, poate o avertizare", mai spune acelaşi Charles Marcello.