Plecări în lanţ de la Zimbru! Încă un jucător a părăsit echipa
Plecări în lanţ de la Zimbru! Ucraineanul Andrei Dercaci a părăsit formaţia din strada Butucului, după ce şi-a reziliat contractul de comun acord cu conducerea clubului.
Dercaci, în vârstă de 27 de ani, a ajuns la Zimbru iarna trecută. De atunci, mijlocaşul a jucat 37 de meciuri pentru echipa galben-verde. Dercaci este al patrulea jucător al Zimbrului care a părăsit clubul în ultima lună.
În noiembrie, echipa a rămas fără georgianul Leva Korgalidze şi rusul Ahmed Barahoev, iar săptămâna trecută, Zimbru s-a despărţit de unul dintre cei mai buni jucători ai echipei din ultimul deceniu, românul Daniel Bălaşa. Tot atunci, conducerea clubului l-a demis pe antrenorul Oleg Fistican, care a rezistat pe banca tehnică a "galben-verzilor" doar şase săptămâni.