Competiţii de cocoşi şi... gândaci în Parlament
Deputaţii au găsit un nou motiv de harţă. Aleşii poporului nu se pot înţelege ce ar însemna cuvântul sport şi care ar fi definiţia acestuia. Liberala Ana Guţu le-a spus comuniştilor, care au întrebat-o ce categorii include sportul, că nu este vorba despre competiţiile de cocoşi sau... gândaci.
Discuţiile au apărut în timpul examinării proiectului de lege privind includerea în Codul Penal a unui capitol aparte, care ar prevedea sancţiuni pentru fraude în domeniul sportului, în special în vederea combaterii pariurilor şi blaturilor. Iniţiativa prezentată de deputatul PL Ana Guţu a provocat un şir de întrebări din partea comuniştilor.
Potrivit deputatului PCRM Anatolie Zagorodnîi, proiectul nu prevede clar toate categoriile din sport care ar putea fi supuse riscului de fraudare. „Biliardul la fel este o activitate sportivă, avem competiţii la nivel naţional, poate avea loc fraudarea în timpul competiţiilor”, a precizat Zagorodnîi.
Observaţia a nemulţumit-o pe Ana Guţu: „Domnule deputat, dacă aveţi o definiţie pentru sport, vă invit să o prezentaţi printr-un amendament în lectura a doua. Evident că nu este vorba despre competiţiile de cocoşi, de gândaci sau de altceva”, a punctat aceasta.
În cele din urmă, proiectul de lege a fost votat de Parlament, în prima lectură.