Revista presei: Preşedintele Ungariei a solicitat Curţii Constituţionale o analiză a legii electorale
CEDO validează obligaţia unui avocat de a denunţa un client pe care îl bănuieşte de spălare de bani.
Guatemala respinge cererea de azil politic depusă de John McAfee, fondatorul şi fostul patron al companiei, în domeniul securităţii informatice, care îi poartă numele. CNN notează că acesta va fi extrădat în Belize, acolo unde este dat în urmărire pentru comiterea unei crime.
Preşedintele Ungariei a solicitat Curţii Constituţionale de la Budapesta o analiză preliminară a legii electorale. Şi asta deoarece consideră că unele prevederi ce reglementează înregistrarea prealabilă a alegătorilor sunt un motiv de îngrijorare pe criterii constituţionale, scrie România Liberă.
Partidul fostului premier Silvio Berlusconi a provocat tensiuni în Senatul italian după ce s-a abţinut de la acordarea unui vot de încredere în Parlament Cabinetului tehnocrat condus de Mario Monti. Il Giornale notează că bursele au reacţionat imediat în mod negativ.
Cotidianul românesc "Adevărul" publică un articol despre ţările în care preşedintele sirian, Bashar Al-Assad ar putea obţine azil politic, în cazul în care va renunţa la putere. Potrivit sursei citate, ministrul sirian de Externe a vizitat de curând Cuba, Venezuela şi Ecuador, având asupra lui şi scrisori din partea lui Al-Assad în care se întreba dacă este posibil ca el şi familia lui să primească azil politic.