Deputaţii au ieşit să bea câte o cafea, "să nu se usuce stejarul PLDM-ului"
Pauză în Parlament. Deputaţii au ieşit "la o cafea", după ce liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, i-a felicitat pe deputaţii liberal-democraţi cu ocazia împlinirii a cinci ani de la fondarea formaţiunii. "Important este să nu se usuce stejarul", a subliniat Ghimpu. Replica liberalului a venit în timp ce deputaţii dezbăteau în plen Proiectul cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de şef de subdiviziune a CNA.
"Propun să tragem linia cu tovarăşul Poligraf şi să felicităm colegii din PLDM cu ocazia celor cinci ani de la fondare. Le dorim succesc. Important este să nu se usuce stejarul. Acum fracţiunea PLDM solicită o pauză, ca să ne pună o cafea, pentru că e mare sărbătoare", a menţionat Mihai Ghimpu.
Replica liderului fracţiunii PLDM nu s-a lăsat mult aşteptată. "Noi într-adevăr solicităm o pauză, dar ca să discutăm subiectul cu componenţa comisiei de concurs, maxim 10-15 minute. Îi invităm pe domnul Viorel Chetraru şi Dumitru Diacov la şedinţa fracţiunii. Iar cafeaua şi celelalte le lăsăm pentru diseară", a menţionat, zâmbind, Valeriu Streleţ.
Răspunsul colegului nu l-a mulţumit însă pe speakerul Marian Lupu. "Зажали кофе (trad. din rusă: S-au zgârcit la o cafea). Dacă îi chemaţi încolo, puneţi-le şi câte o cafeluţă", a afirmat Lupu.
Publika.md menţionează că Proiectul cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de şef de subdiviziune a CNA a fost pe larg discutat de parlamentarii de la Chişinău. La un moment dat, în discuţii şi-a făcut simţită prezenţa "tovarăşul Poligraf Poligrafovici".
Deputatul comunist Alexandru Petcov a vrut să ştie cum va avea loc exact procedura de testare la poligraf, cine va fi administratorul şi cine va face descifrarea. Potrivit dierctorului Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru, de aceasta se vor ocupa experţii din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate. Afirmaţia a fost susţinută şi de preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. "Sectorul privat nu are nimic aici cu Poligraf Poligrafovici", a replicat speakerul.