Herman Van Rompuy, înaintea galei de decernare a Premiilor Nobel: UE va ieşi consolidată din criză
Uniunea Europeană, care va primi mâine Premiul Nobel pentru Pace, va ieşi consolidată din criza actuală, pentru a redeveni un "simbol al speranţei". Afirmaţia a fost făcută de către preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, care se află la Oslo cu o zi înaintea ceremoniei de înmânare a distincţiei. Totodată, concertul tradiţional premergător galei de decernare a Premiilor Nobel a avut loc la Stockholm.
Laureaţii din acest an îşi vor primi trofeele mâine. Cel mai aşteptat este evenimentul de la Oslo, unde Uniunii Europene îi va fi acordat premiul Nobel pentru Pace. O serie de lideri europeni, inclusiv premierul britanic David Cameron, au decis să nu ia parte la ceremonie. În schimb, aproximativ 20 de şefi de stat şi de guvern, inclusiv preşedintele francez François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel, sunt aşteptaţi luni la Oslo.
La Stockholm va avea loc ceremonia de decernare a premiilor Nobel pentru Fizică, acordate lui Serge Haroche şi David J. Wineland, a celor pentru Medicină, obţinute de John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka, dar şi cel pentru Literatură, pe care îl va ridica chinezul Mo Yan. Premiul Nobel pentru Chimie va fi acordat lui Robert Lefkowitz şi Brian Kobilka.
Ceremoniile oficiale de decernare a distincţiilor au loc anual, pe 10 decembrie, când este comemorat fondatorul premiului, Alfred Nobel.