Iarna a luat cel puţin şase vieţi în Europa şi a creat haos în transport VIDEO
Iarna şi-a intrat pe deplin în drepturi în mai multe state europene. Cel puţin şase oameni au murit din cauza temperaturilor joase şi a ninsorilor abundente. În Serbia şi Croaţia, căderea zăpezii a creat haos în transport. Iar în Germania, din cauza acestor condiţii, a fost închis cel mai mare aeroport.
Doi oameni au murit în Serbia, din cauza condiţiilor meteo dificile. Sute de maşini au stat blocate în trafic ore în şir. Aproape 700 de oameni, printre care 30 de copii, au fost evacuaţi din automobile, ca să nu îngheţe. Autorităţile au mobilizat toată tehnica, chiar şi tancuri, pentru a înfrunta situaţia. Premierul Serbiei a cerut implicarea tuturor oamenilor legii şi a militarilor în operaţiunile de salvare. Presa sârbă scrie că o femeie a născut în maşină, după ce a rămas blocată în trafic în drum spre spital. Aceasta a adus pe lume o fetiţă perfect sănătoasă şi i-a pus un nume sugestiv - Snejana.
Şi în Croaţia, cel puţin patru oameni şi-au pierdut viaţa, iar aeroportul din capitala croată a fost închis pentru câteva ore. Autorităţile susţin că acestea sunt cele mai grele ninsori din ultimii aproape 60 de ani şi au îndemnat cetăţenii să se abţină de la călătorii.
În Germania, aeroportul Frankfurt şi-a suspendat activitatea, iar toate aterizările au fost anulate. De asemenea, vremea grea a bulversat şi traficul rutier, în mai multe regiuni din Republica Federală.
- Vecinii au parte de vreme EXTREMĂ: România, ameninţată de ninsori abundente, iar în Ucraina a fost cea mai caldă zi din acest sezon
- Prima ninsoare abundentă a blocat traficul în România. Până şi cei de la deszăpezire au avut probleme VIDEO
- Iarna a pus stăpânire pe Europa: Traficul rutier din Franţa şi Germania a fost perturbat din cauza zăpezii