Ne uităm valorile, o uităm şi pe Maria Drăgan, cea care, pe timpuri, la concerte, ridica săli întregi în picioare. Casa unde s-a născut este acum în paragină. Aici s-a întors când a ajuns bolnavă, neajutorată şi ignorată de toţi. Păcat că din casa ei nu a mai rămas nimic, deşi se dorea cândva să fie transformată într-un muzeu. Aşa cum nu i-am păstrat casa, nu i-am păstrat nici toate cântecele. Prea mare a fost indiferenţa!

"Când am ascultat-o la Filarmonică, toţi ne-am mirat de vocea ei, avea o voce ca lacrima", spunea cândva interpretul Nicolae Sulac.
 
"Muzicanţii, în scenă, în timpul concertului, uitau de instrumente, rămâneau năuciţi de vocea-i minunată", a opinat dirijorul Nicolae Botgros. 

"Spun fără teama de a exagera că Maria Drăgan a fost Edit Piaf a Moldovei", a menţionat primul dirijor al Orchestrei "Mugurel", Valeriu Negruzzi. 
 
Pe Maria Drăgan a descoperit-o, din întâmplare, un funcţionar de la Ministerul Culturii. A auzit-o cântând, în timp ce culegea roşii în colhozul din satul Bălăureşti. Se întâmpla în 1966, când Maria avea abia 19 ani.

"Căutau talente prin sate şi ea chiar îngâna o melodie şi nu ştia că s-a apropiat cineva să o asculte, să o vadă. A stat şi a ascultat-o şi mi-a spus preşedintele gospodăriei că luni dimineaţa îi daţi o maşină Mariei Drăgan şi o trimiteţi la Chişinău", povesteşte consăteanul Mariei Drăgan, Leon Buza. 

În scurt timp, Maria Drăgan ajunge pe scena mare, alături de soliştii ansamblului "Mugurel" - Anastasia Istrati, Vasile Marin, Valentina Cojocaru, Ion Bas.
 
"Cu Mugurel am fost prin deplasări, cu concerte şi-mi era aproape de suflet această formaţie. Au readus în viaţă cântecul popular românesc . Prin asta Mugurel şi-a făcut un nume", a menţionat etnologul Tudor Colac.

Cânta melodii aduse de acasă, din Bălăureşti, dar şi romanţe din repertoriul Mariei Tănase şi a Ioanei Radu.

"Maria, într-adevăr a fost o privighetoare, fiindcă am ascultat-o de multe ori cântând "Acapela" fără orchestră, fără public, şi să nu credeţi că Maria Drăgan este doar ceea ce ştim noi din înregistrările de la radio sau la televiziune", a adăugat etnologul Tudor Colac.

Maria cânta. Cânta din suflet. A ajuns la un repertoriu de peste 500 de cântece. În orice colţ al ţării era aşteptată şi aplaudată. Dar... toate până la un timp. După şapte ani de plină glorie, brusc, Maria Drăgan a dispărut din viaţa publică.

Se pare că înlăturarea ei de pe scenă a fost organizată.
 
"O invidiau, ea avea mare succes, oriunde se ducea. Dar cei de aici nu ştiau cum să facă să nu mai lucreze", a spus nepoata interpretei, Elena Fodor.

"Mi-a povestit când au prins să o invidieze toţi. Atunci când ea a început să ducă faima Moldovei peste hotarele ţării. Când se întorcea din ţările străine, colegii ei erau tot mai invidioşi şi se purtau tot mai ciudat", a spus consăteanca Mariei Drăgan, Elizaveta Buza.

"Ei au început să-i ducă grija ei şi vieţii sale personale. Au început să scrie diferite scrisori anonime la Ministerul Culturii. Se vedeau că-s de pe loc, de printre dânşii de-acolo. Pe vremea aceea lucrurile acestea erau stricte", a subliniat Gheorghe Drăgan, nepotul interpretei.  

Dar nu numai de invidie era înconjurată. În jurul ei se întâmpla ceva ciudat.
 
"Ea tot timpul spunea că înainte de concerte veneau doi flăcăi şi o invitau la restaurant, s-o ameţească un pic, cu un pahar de vin, ca să-şi piardă un pic imaginea. Pe urmă, am aflat, totuşi, că ei erau de la securitate", a menţionat pictorul Timofei Bătrânu.

Şi cum necazul nu vine de unul singur, interpreta, înconjurată de invidie, ajunge să se îmbolnăvească de tuberculoză.

"A fost şi i-au făcut testul mantoux la mână şi zice: uite ce am eu la mână, eu mai mult n-am să pot să cânt.- Cum n-ai să poţi să cânţi, las că ai să te lecuieşti şi-ai să canţi. – Nu-mi spune tu mie, că eu ştiu mai mult ca tine", povesteşte nepoata interpretei, Elena Fodor.

Bolnavă fiind, a continuat să cânte. Dar nu pe marile scene, ci în restaurante. Distrusă de colegi, distrusă de regimul care nu tolera cântecele româneşti, Maria Drăgan revine în satul natal.
 
"Satul a îmbrăcat-o, li s-a făcut milă, au îmbrăcat-o şi au dus-o la spital, că era în stare foarte gravă", spune consăteanca Maria Iuga.

"Era foarte tragic când te uitai la dânsa. Apoi şi-a revenit", a menţionat consăteanul interpretei, Leon Buza.

Şi aşa, cea care la început reuşea să ridice în picioare săli întregi, a ajuns să fie uitată. A început să lucreze în câmp, la cultivat şi cules legume. Apoi ajunge paznic la primărie. Iar necazul şi-l îneca în alcool.

"Lucra în brigada de legume, degeaba nu stătea. Ea, dacă a văzut că-i ignorată şi nu-şi bate nimeni capul de sus de colo, n-o mai întreabă nimeni, mai fuma, mai trăgea câte un păhărel, că era la o margine de sat şi îi era trist, ducea o viaţă tipică de sat", a spus nepotul interpretei, Gheorghe Drăgan.

"Nu vreau să judec pe nimeni, dar nici consătenii noştri nu s-au adresat cum trebuie. Trebuia ţinută pe palme, trebuia ocrotită. Odată eram pe o motocicletă şi zic opreşte, uite Maria Drăgan. Las-o bade, ce-ţi mai tebuie beţiva ceea. Ce ai de vorbit cu ea, îmi zive motociclistul. Mulţi din sat nu ştiau în ce stare era Maria Drăgan", a afirmat pictorul Timofei Bătrânu.

"S-a apucat de băut, pentru că a pierdut lucrul, tot ce a avut mai scump. Pentru dânsa cântecul era cel mai scump", a subliniat nepoata Elena Fodor.

"Cânta şi când mergea la câmp şi când se întorcea de la câmp", a menţionat Elizaveta Buza.

"Se ridica şi ea la stână acolo şi mai cânta, era acolo, în vecinătate, şi ea se mângâia. Cânta de jalea ei", a subliniat Maria Iuga. 

"Această întrerupere violentă, când un artist părăseşte scena, este foarte dureroasă. El se retrage şi nu mai cântă. Sufletul continuă să cânte şi este foarte dramatic", a menţionat etnologul Tudor Colac.

Juralistul Gheorghe Budeanu este cel care a realizat singurul şi ultimul interviu cu Maria Drăgan, în toţi cei nouă ani cât interpreta a fost ruptă de scenă.
 
"În viaţa mea eu n-am mai avut ocazia să vorbesc cu un om atât de sufletist, cu o bogăţie deosebită de amintiri şi cu un vocabular deosebit. De acela, ţărănesc, foarte frumos. Când am găsit liantul acela, în discuţiile noastre, ea zice, măi Gheorghe, hai pe malul iazului. Regret şi acum că-n timpurile celea nu erau reportofoane să o înregistrez", a declarat jurnalistul Gheorghe Budeanu.

A fost o seară de destăinuiri.
 
"Mi-a spus că şi în sat lumea se uită straniu la ea, a şi plâns, şi-a amintit despre toţi colegii. De mulţi foarte bine, de unii cu cuvinte rele şi cu durere. O femeie foarte frumoasă şi cu un suflet deosebit, căreia i-a încurcat probabil şi felul ei de-a fi, deschis şi bun cu toţi", a spus Gheorghe Budeanu.

I-a promis că interviul va fi difuzat peste două săptămâini. Vroia să o ajute să revină la Chişinău. Mai întâi, o invitase la un cenaclu literar.

"Ideea mea era să vorbesc cu domnul Dabija şi să-i găsim nişte haine frumoase, naţionale şi aşa să-i ajutăm să se relanseze", a mai adăugat jurnalistul. 

N-a apucat însă, nici să vină la Chişinău, nici să citească interviul. A plecat în lumea celor drepţi la câteva zile după acea discuţie. Şi avea doar 39 de ani. Se întâmpla pe 6 octombrie 1986. Cea care a fost elogiată şi admirată de o lume întreagă, a fost petrecută pe ultimul drum doar de cei dragi. Niciun interpret, niciun coleg, niciun funcţionar de la Ministerul Culturii nu a venit să-i aducă un ultim omagiu.

"Nu, nu a fost nimeni, noi cu mama am înmormântat-o. A fost o înmormântare simplă, ca la un om de rând", a spus nepoata interpretei Elena Fodor.
 
"După ce-am publicat interviul, multă lumea şi-a amintit şi a început să vorbească despre Maria Drăgan de-acum altfel, cum era ea în viaţă într-adevăr şi în cântecele ei", a precizat jurnalistul Gheorghe Budeanu.

Se pare că invidia a câştigat. A câştigat atunci, este la putere şi acum. Puţini dintre colegii ei de scenă de atunci vor să vorbească despre ea.

"Nu pot nicidecum, sunt tare ocupată zilele acestea, mă iertaţi, vă rog frumos. Eu tare, tare sunt ocupată. Nu pot nici sămbătă nici duminică", a spus interpreta Valentina Cojocaru.

"Eu sunt foarte ocupată, foarte ocupată. Nu refuz, dar sunt ocupată. Nu vă supăraţi", a menţionat interpreta Zinaida Julea.

Tot ce a rămas din memoria Mariei Drăgan este un festival în numele ei, organizat în satul ei natal.
 
"Dintre artiştii care au evoluat odată cu Maria Drăgan, nu a participat nimeni. Doar la ediţia a IV-a şi a V-a a fost regretatul Vasile Marin. În rest, nu a mai fost nimeni", ne-a spus primarul satului Bălăureşti, Nisporeni, Boris Jitari.

Iar din casa marei interprete nu a mai rămas nimic.

Se dorea cândva să fie transformată în muzeu, dar nu a mai fost să fie.
 
"Chiar eu fiind primar, am cumpărat materiale, au fost duse la depozitul central, am făcut o bucată de drum, toată problema era că n-am reuşit să facem drumul. Mai departe se vede şi neglijenţa noastră şi n-am avut susţinere financiară nici de la Ministerul Culturii", a mai spus fostul primar al satului Bălăureşti, Leon Buza.

A rămas doar un mormânt, la care vin rudele care întotdeauna i-au fost alături.
 
"Dacă într-adevăr s-ar fi găsit cineva care să-i întindă mâna, să iasă din izolarea aceasta de societate, de comunitatea artistică foarte dureroasă pentru ea... Artistul trebuie protejat, trebuie ocrotit, trebuie iubit", a conchis etnologul Tudor Colac.

Maria Drăgan a fost ignorată cât era în viaţă. Până şi amintirile despre ea aproape că s-au şters. Iar indiferenţa care ne distruge valorile, este pe cale să devină trăsătura dominantă a societăţii noastre.